Asociația Culturală ”România Unită” din Olbia creată să reprezinte interesele românilor de pe insulă

            

Nu cu mult tip în urmă se naște, la Olbia Asociația Culturală România Unită cu scopul promovării comunității, tradițiilor și culturii românești în zonă.

Deși nouă în mediul asociativ din Sardegna, președinta asociației, Mariana Mihaela Circeag, ajunsă în Sardegna în urmă cu câțiva ani a identificat problemele counității românești din nordul Sardegniei luptând totodată, pentru rezolvarea lor. Dedicată cauzei propriei comunități, motivată în a interveni în rezolvarea problemele propriilor conaționali și cu scopul unirii românilor din Olbia în jurul unor obiective comune a creat asociația România Unită.

Însăși numele asociației sintetizează scopul și obiectivele ce au stat la baza creării acesteia. Unitate, implicare și consolidarea valorilor propriei comunități sunt idealuri care în urmă cu câteva zile s-au manifestat la Olbia.

Cu prilejul sărbătorii Zilei Naționale și a centenarului Marii Uniri, președinta asociației România Unită din Olbia a reușit să mobilizeze comunitatea în organizarea unui eveniment dedicat atât comunității românești cât și italiene. Muzică folclorică, recital de poezii și cântece patriotice au răsunat în Piazza Nassirya din Olbia. Cei prezenți, într-un număr semnificativ s-au putut bucura de spectacolul oferit de copii românilor din zonă, dar și de produsele tradiționale preparate de gospodinele românece din Olbia. Totodată, la eveniment a fost organizată o expoziție cu produse de artizanat românesc.

”Meritul nu a fost al meu ca organizator, dar al nostru, al tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului. Nu ne-a fost ușor, dar cred că am reușit să organizăm un eveniment în care am adunat la un loc toți românii, în care ne-am dat mâna și am strigat într-un glas La mulți ani, România! Am dat dovadă de unitate, dar din păcate mai avem lucrat. Trebuie să fim uniți mereu nu doar în preajma unor sărbători sau manifetări. Este un prim eveniment și cu siguranță vom organiza și altele, dar în același timp vreau să subliniez că asociația nu a fost creată pentru evenimente, dar pentru ajutarea comunității, pentru promovarea drepturilor și intereselor noastre, ale românilor din Sardegna”, a declarat Mariana Mihaela Circeag, președinta asociației România Unită, Olbia.

În cadrul mediului asociativ din Sardegna, aceasta (n.r. Asociația) s-a im  plicat în rezolvarea problemei lipsei secției de votare din Olbia. Este membră a Grupului Asociațiilor Românești din Sardegna și militează pentru problemele întregii comunități românești di Sardegna, precum: lipsa Consulatului Itinerant și a Consulatului Onorific.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie!

Follow by Email
Facebook
Facebook
Twitter
YOUTUBE
YOUTUBE
INSTAGRAM